Proiecte

Selectează unul dintre cele 1357 proiecte de pe platformă

TOTUL ESTE POSIBIL
MARIANA NENU | PERFORMANȚĂ ÎN ULTRA-ATLETISM
Mariana Nenu este o atletă originară din Bârlad, legitimată la ACS UltraRun Constanța. Alergătoarea are la activ numeroase titluri naționale și balcanice, iar în prezent este dedicată curselor pe distanțe lungi, care implică bugete pe care nu le poate suporta fără ajutor.
Organizația Națională Cercetașii României
Împreună ducem cercetășia mai departe!
Prin donații ne poți susține activitatea și, astfel, te asociezi cu una dintre cele mai mari mișcări educaționale voluntare din lume și din România, recunoscută la nivel național atât de autoritățile publice naționale, cât și de mediul privat și comunitatea de părinți. Cu sprijinul tău, putem duce mai departe programul educațional cercetășesc în pandemie și dincolo de ea.
Asociatia SUPRA
Și eu POT - o zi pe munte
Am inițiat proiectul "Și eu POT - o zi pe munte": excursii incluzive de o zi pentru copii și părinți. Toți copiii au nevoie de natură, de aer curat și de prieteni. Toți, împreună. Proiectul "Și eu POT - o zi pe munte" își propune să facă muntele și socializarea de drumeție accesibile tuturor copiilor.
TOTUL ESTE POSIBIL
ÎN LUMEA MEA
În spitalele de psihiatrie trăiesc pacienți pe care, în cele mai multe cazuri, nu îi mai vizitează nimeni. În afară de nevoile de hrană și medicație, nevoile lor cele mai mari sunt de natură emoțională, își doresc să se simtă apreciați și înțeleși, acceptați și prețuiți.
Asociatia Vox Iuventutis
Tusnad Kids Fest
"Tusnad Kids Fest" este un festival  pentru copii și familii din Băile Tușnad și împrejurimile, care va avea loc în data de 17-18 iulie. 
ASOCIATIA CONIL
Aquaterapie și recuperare prin sport a copiilor cu autism
Obiectivul principal al proiectului propus “Aquaterapie, recuperare și integrare prin sport a copiilor cu autim” constă în creșterea accesului la servicii de recuperare prin sport și aquaterapie a cel puțin 100 de copii diagnosticați cu autism și alte afectări neuro-psihomotrii, beneficiari ai Centrelor de zi CONIL pentru recuperarea copiilor cu dizabilități.
ASOCIATIA DINCOLO DE AUTISM
Generatia cu cheia la gat construieste un centru special
O cheie pentru voi, un viitor mai bun pentru ei! Mărturia fiecărei donații va rămâne atât în casele cât şi în sufletele voastre o CHEIE pe care o va primi fiecare donator. Misiunea Asociației Dincolo de Autism a fost, este şi va fi bunăstarea copiilor cu nevoi speciale. La noi, luptele surde din spatele centrelor noastre au devenit sunete de victorie după ani de terapie. Din păcate, lista de așteptare a copiilor cu nevoi speciale se mărește și nu putem să le oferim șansa la o viață cât mai aproape de normalitate. Avem nevoie de un spațiu unde copiii să fie învățați, iubiți și protejați. Părinții au nevoie de întâlniri lunare unde să se simtă ascultați și încurajați pe tot parcursul procesului terapeutic. Avem nevoie sa construim împreună un centru special! ASOCIATIA DINCOLO DE AUTISM RO58BACX0000001387273000 UNICREDIT BANK SA
Asociația Culturală Gabriela Ionescu și Slavomir Popovici
ART200: Festivalul de film queer, ediția a doua
ART200 este un festival de film queer, un proiect apărut la inițiativa unor persoane din comunitatea LGBTQIA+, din pasiune pentru filme și cultură queer, și din nevoia de a discuta și a aduce împreună cât mai multe persoane și identități din comunitatea din care facem parte. Anul acesta, festivalul revine cu o a doua ediție, care cuprinde o tabără de film queer, ateliere de proză și poezie, un Pitch prin care vom finanța idei de film queer și proiecții de film pe patru teme: Queer Vegan, Queer & Social Class, Queer & Migrant, Rainbow Families. Dacă anul trecut am reușit să ne strângem doar online, anul acesta sperăm să ne vedem fizic, în sălile de cinema, și să celebrăm împreună filmul și arta queer!
Fundația Pas cu Pas
Centrul JOACA alaturi de copiii de la Pas cu Pas
Sa ne mai jucam un pic! Sau mult! Sa ne jucam 12 ore - in continuu!! In 27 iunie, la Centrul JOACA, impreuna cu Nicu Romaniuc ne vom putea juca 12 ore in continuu! Da ai auzit bine: joaca, joaca si iar joaca neintrerupta! - Visul oricarui copil (si adult, trebuie sa recunoastem). Vom alerga, ne vom catara, vom juca baschet, tenis de masa, tenis cu piciorul, jocuri de societate si multe alte jocuri. Lasa munca si grijile, ia-ti copiii si pe 27 iunie vino sa te joci cu noi! Taxa de participare este pe baza de donatie, care se poate face pe pagina galantomului preferat. *Banutii vor fi donati pentru a amenaja un spatiu de joaca pentru copiii orfani din sistem, beneficiari ai Fundatiei Pas cu Pas
Asociația Centrul European Pentru Întâlnirea Tineretului Biserica Cetate Hosman
Holzstock saves the roof 2021
Have fun at a music festival and save the roof of the parrish house in Hosman!
Asociatia Copii Daruiti
Impreuna pentru copiii din Drajna Noua,Calarasi
In comunitatea din Drajna Noua ,Călărași revin cu drag de fiecare data ,pentru ca aici sunt copii senini , foarte recunoscători pentru orice le-am dăruit pana in prezent. In vara aceasta, dorim sa ii vizitam  ,pe toti cei    aprox 60  copii , pentru a le oferi: ➡️alimente de baza (ulei,orez..)90 lei ➡️rechizite  pentru noul an școlar 120 lei/copil si  in funcție de donațiile primite , ar fi minunat sa le organizam o excursie ,oriunde ,mare, munte,pentru toti sau cel puțin o parte dintre ei. Excursie 3 zile Aprox 600 -900 lei/copil  NE POȚI FI ALĂTURI ASTFEL, ➡️DONATII DIRECT ÎN CONT: ASOCIATIA COPII DARUITI BRD Group Societe Generale RO43BRDE426SV78365354260 in RON BANCA TRANSILVANIA RO90BTRLRONCRT0326271602 in RONRO67BTRLEURCRT0326271601 in EURORO71BTRLUSDCRT0326271601 in USDpaypal.me/OngCopiiDaruiti Revolut 0730445511 cu mențiunea Copiii DN ‼️🌈la acest număr de telefon  sau pe adresa asociatiacopii_daruiti@ yahoo.com  îmi puteți scrie, pentru orice detalii referitoare la acest proiect. Activitatea noastră o găsiți aici : https://copiidaruiti.wordpress.com https://www.facebook.com/Asociatia-Copii-Daruiti-1649545025328747/   Sa avem o zi pe suflet Ana PS va asiguram ca fiecare donatie înseamnă enorm , de la fiecare 10 dintre voi ce donează 10 lei  un copil primește alimentele de baza  pentru o luna😇🍞
Asociația Help Me Be A Rockstar
Nu Stau Acasă
Aplicație smartphone (+site și pagini social media) ce prezintă utilizatorilor gradul de accesibilitate al instituțiilor de cultură, teatrelor, sălilor de cinema, cluburilor, restaurantelor și în general ale locațiilor ce au legătură cu entertainment-ul și cultura, oferă notificări despre evenimente (concerte, piese de teatru, expoziții, ateliere) incluzive, accesibilizate sau adaptate, hărți și informații despre acces, plus alte funcții ce vor fi dezvoltate pe parcurs în funcție de nevoi și buget.
Asociația Suntem Vocea Lor
Sa hranim abandonatii Sighetului
Nu vrem caini pe strada, nu vrem abandon, nu vrem haite, ne-am saturat sa strangem dupa voi! ( voluntarii suntem, aia care hranesc, ingrijesc ce altii arunca). Daca nu ii vedeti pe strada sa stiti ca sunt in adapost, problema e rezolvata pentru voi, dar pentru noi abia incepe. De ce? Pai stiti haitele alea mari, caini multi in haite? Era o catea in calduri, dar dupa perioada asta fiecare caine pleaca la stapan in curte, inapoi( doar nu credeati ca ploua cu caini si ca semn distinctiv isi pun singuri curelele la gat?) Bun, s-au simtit bine, haita s-a spart dar a ramas mamica si dupa distractie vin puii. Unele femele fac 5 pui, altele 7, altele chiar si 12. Unde ajung puii? Sub rotile masinilor sau prada cainilor mai mari, sau omorati de sadici( avem si de astia, stiti bine), sau la adapost de mici. Aici intram noi in peisaj, mancare de pui, tratamente ca se imbolnavesc, vaccinuri, sunt pui ce stau chiar si 2 ani si se invart in cerc in fiecare zi. Nu sunt pe strada, sunt in adapost. Rolul nostru e sa ii socializam, hranim, tratam, promovam si cu putin noroc sa ii vedem salvati, la casa lor. Dar ce nu stiti e ca, zilnic vin pui in adapost, zilnic vin caini in adapost, o luam de la capat iar si iar si iar. Am obosit, dar uitandu-ne la ei, in ochii lor, ne dam seama.ca doar noi ii vedem si ii facem auziti si vazuti si d-voastra, suntem VOCEA lor. Nu sunt pe strada, sunt in adapost. Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de mancare sa le alinam din chin, pentru ca e un chin sa nu fii liber, iubit, plimbat, alintat, cand tu de fapt esti CEL MAI BUN PRIETEN AL OMULUI! Imaginati-va! E un chin... Ne ajutati sa le alinam dorul de oameni dandu-le mancare mai buna?
Asociația De-a Arhitectura
MY SCHOOL CAN BE COOL
 MY SCHOOL CAN BE COOL (fostul DE-A ARHITECTURA ÎN ŞCOALA MEA) este un program educațional de arhitectură şi mediu construit pentru gimnaziu și liceu ( 12-18 ani), în implementare din septembrie 2015. Elevii, cu ajutorul cadrelor didactice și al arhitecților (persoană-resursă) ajung la un set concret de obiective de intervenție. Prin consens, va fi ales și apoi detaliat un proiect care se va implementa efectiv prin resursele mobilizate. Pe parcurs, elevii devin mai conștienți de relația dintre mediului construit și starea de bine, aplică cunoștințele dobândite la diverse materii, își dezvoltă creativitatea, spiritul de inițiativă și îndemânarea. Toată echipa de proiect se va implica și în realizarea efectivă a intervențiilor.
Asociația De-a Arhitectura
DE-A ARHITECTURA ÎN CAMERA MEA
„De-a arhitectura în camera mea” este un workshop de 3 zile unde vor participa 20 de elevi, cu vârste cuprinse între  9-12 ani, care vor avea ocazia să își recreeze camera personală, alături de unul dintre părinți și de arhitecții Asociației De-a Arhitectura. Va fi un maraton de 18 ore de arhitectură, idei noi, muncă pe machetă și vise ce se pot materializa.  

Nu găsești proiectul dorit?

Dacă proiectul pe care dorești să îl susții nu este printre cele existente în platformă, ne poți propune să îl adăugăm. Pașii și toate detaliile necesare pentru acest lucru le găsești cu un click aici .